Megjelent: 2009. november 08. | Forrás: by Valentin Oprisanescu- 'Vijelie' | Írások
Suntem la numai o saptamana de inchiderea sezonului de pescuit la pistruiatii care ne invadeaza visele facandu-ne somnul mai placut. Fiind un an de criza, toata lumea a fost mai agitata lasand pescuitul pe planul doi si prin urmare nu am iesit decat o singura data pe anul 2009. Dar cum spun americanii "soprana inca nu a cantat" si noi cautam timp si bani pentru a salva situatia si a "incerca sa ingrasam porcul in ziua de craciun". Parca citindu-mi gandurile Laurentiu si Cristi planuiesc si ei o partida la pastrav. Incepem sa facem planurile si hotaram sa ne petrecem 3 zile pe un lac de munte din judetul Gorj. In afara lacului in zona mai avem si cateva variante de pescuit pe rau.
Facem aprovizionarea pentru deplasare cu fire, mancare si bine inteles nelipsitele lingurite Berti fara de care pescuitul la pastrav ar fi precum bucatele fara sare si asteptam cuminti sa se apropie ziua plecarii. Vine in sfarsit ziua Z si dupa ce imi aranjez lansetele, trusa de linguri si geanta cu haine incep sa ma invart prin casa neputand sa adorm cu gandul la pistruiatii care ma asteapta "numai" pe mine. Mai sunt cateva ore si plecam spre marea aventura si eu care se presupune ca acum ar fi trebuit sa dorm bustean ca sa pot conduce cei 450 de kilometri stau cu ochii blocati pe pereti visand la gratare incinse pe care sfaraie pastravani si fripturi deopotriva.
Vine ora H si bipurile imi dau de veste ca ambii combatanti ma asteapta jos in fata casei gata de imbarcare. Ne imbarcam in graba si pornim la drum. Pe drum ce sa facem si noi… ca fetele… povestim ca asta stiu cel mai bine pescarii sa faca, sa povesteasca despre capturi ce din zi in zi odata cu trecerea timpului devin tot mai mari si mai putin credibile. Din poveste in poveste nu ne dam seama cand tancul inghite in viteza autostrada Bucuresti – Pitesti si ne trezim doar cand ajungem pe centura Pitestiului nestiind ce cale sa urmam pentru a ajunge mai repede la telul nostru. Pana sa ne gandim noi bine ne vedem ajunsi la pasajul spre Valcea unde ni se pare ca am gresit drumul si ne intoarcem pana la intrarea spre Craiova unde dupa o cercetare mai amanuntita a hartii ne razgandim si o luam iarasi spre Valcea. Deci am inceput bine cu o ocolire de 40 de kilometri. Dupa 5 minute de liniste timp in care toata lumea se simtea vinovata ca am ratat drumul ne pornim iar la povesti. Ajungem la intersectia care ocoleste orasul Valcea si care ne indreapta spre Targu Jiu. Acum cu doi copiloti echipati cu harti rutiere sigur nu are ce sa se mai intample.
Eu imi fac datoria de sofer si gonesc spre visul nostru pistruiat. La un moment dat observ ca de fapt tot spre craiova mergem. Ma dau la mateloti si dupa un scurt studiu acestia observa ca am reusit sa ratam inca o intersectie si anume aceea spre Horezu. Dregem busuiocul pe ceva drumuri secundare cu costul a inca 40 km in plus. In sfarsit ne vedem in Tg Jiu si de aici drumul imi este clar in minte de la plimbarea cu varul Catalin. Pe drum insa detectorul de radar incepe sa faca figuri si sa dea mesaje obscene de genul "low voltage", moment in care privirea mea se indreapta automat pe ampermetrul de bord care imi arata o incarcare de 8 in loc de 13,8 cum ar fi fost normal. Opresc instant toti consumatorii si continuam drumul fara a mai scadea sau creste nivelul bateriei.
Ajungem la ultimul sat de unde am fi putut sa cumparam ceva inainte sa urcam la lac si dupa ce opresc masina ne ducem cu mic cu mare in magazin pentru completarea proviziilor. Cumparam cate ceva si dam sa plecam. Surprize surprise !!! masina nu porneste! Simptome clare de deces prematur a bateriei. Deschid capota si constat ca o borna este sulfatata. O desfacem si o curatam cu apa de mierea cu care fusesem pacalit de niste soferi "profesionisti" sa o pun pe borne pentru a nu mai sulfata.
Punem bornele si constatam ca tot nu am suficient curent pentru a porni tancul. Oprim un localnic pe care il rugam sa ne dea si noua o galeata de curent. Punem cablurile cumparate dintr-o benzinarie si dupa 10-15 minute de "transfer" energetic motorul refuza sa porneasca. Omul se plictiseste si pleaca dupa care apar rand pe rand fel de fel de binevoitori cu idei care mai de care mai nastrusnice... ba ca este bateria cu o placa cazuta si deci este in scurt... ba ca am alternatorul nu stiu cum. Apare alt tip cu alte idei si cu alta masina. Acesta ajutat de Cristi demonteaza de la plus firele de la alarma iar aceasta probabil sesizand efractie blocheaza toate usile cu cheile inauntru. Ma uit tamp spre cer incercand sa vad unde este greseala probabil facuta cu mult inainte sa ma nasc, caci altfel nu aveam cum sa am atatea probleme. Acum ne vedem ramasi fara curent, bani, acte sau chei, acestea fiind toate inchise in masina. Ce mai, incercam toti sa ne exersam calitatile de spargatori de masini.
Dupa o ora constatam ca trebuie sa ne gasim alta meserie daca nu vrem sa fim muritori de foame. Incep ideile magistrale. Fel de fel de umerase, perii de curatat sticlele, bete, sarme de diferite grosimi si lungimi poposesc pe rand pe geamul de la sofer unde, reusisem sa ii scot chederul de la geam si sa il crap cat sa pot baga o sarma de 0,5mm. Dupa ce incearca toata lumea imi vin piticii pe creier si imi infig degetele ambelor maini in crapatura geamului lasandu-ma cu toata greutatea corpului si facand totodata socuri reusesc intr-un final sa rup macaraua si motorul de la geamul soferului si astfel intru in masina pentru a lua cheile. Peste drum de noi opreste un camion cu lemne care cu siguranta avea cel putin 2 baterii de 24 de volti, si dupa ce le spunem problema lor se hotarasc sa ne ajute. Oamenii cumsecade scot o baterie si niste cabluri de curent empirice, groase, innodate, dar care dupa spusele lor sunt de o mie de ori mai bune decat litele noastre cumparate din comert. Punem cablurile si la prima „strigare" masina porneste fara probleme. Suduim bucurosi cablurile noastre din comertul „socialist" si pana sa ne dezmeticim oamenii plecasera cu camionul fara a apuca sa ii omenim pentru ajutorul dat. Fericiti ca ne putem continua drumul si sperand ca necazurile s-au incheiat ii dau bice spre varful muntelui . Pe drum insa, pana sa ajungem la cabana unde aveam sa ne cazam il intalnim chiar pe patronul pensiunii ramas in pana cu superbul lui IMS. Ce era sa fac decat sa il ajut pe om. Opresc masina si il salut pe Vasi ca asa il cheama pe om si dupa ce ma pune in tema cu problema lui ii zic si eu de aventura noastra.
Punem o sufa improvizata dintr-un odgon si incep sa il trag la vale pe om sa pornim masina. Din spate ceilalti prieteni imi fac semn ca a pornit si cand pun frana, moment in care motorul meu se opreste instant. Dau sa o pornesc iar si ... ciuciu... curent ioc. Ma fac fete fete si incep sa inventariez familia zilei in care am plecat la drumul asta plin de ghinioane cautand cu coada ochiului care o fi ghinionistul expeditiei datorita caruia n-i se intampla toate astea. Deschid usa si Vasi ma intreaba de ce nu mergem mai mult ca sa apuce sa ii porneasca si lui masina. Alta fata de nebun pe mine dupa care ii explic ca a mea nu mai porneste si ca daca este sa mergem la cabana numai trasa poate sa ajunga. Deja au venit si muncitorii lui de la cabana si acestia incep sa il impinga la vale... din fericire masina veche de 50 de ani porneste si cu chiu cu vai ma tracteaza si pe mine pana la pensiune. Descarcam bagajele in camera si dam cateva telefoane in speranta gasirii unei solutii viabile pentru a putea folosi masina avand invedere ca un lac este la 1km de cabana si cel de al doilea la 22 de kilometri pe un drum forestier. Nu reusim decat sa mergem in sat, la un electrician recomandat ca fiind cel mai mare meserias din zona si care, omul foarte sincer ne zice ca el nu stie sa repare decat daciile. Omul ca sa nu ne lase pe acolo ne-a dat ceva curent iar pentru a ne putea pune la drum spre casa ne imprumuta un redresor pentru a incarca bateria.
Ne intoarcem la cabana uitandu-ne la ceas constatam ca suntem plecati de acasa de 12 ore fara a vedea macar cum arata lacul. Luam lansetele, inchidem masina, securizam geamul pe interior cu vesnica surubelnita si plecam impreuna cu Vasi si familia lui spre lac. Ims-ul vechi de peste 50 de ani se comporta exemplar pe drumurile accidentate si dupa 20 de minute de zgaltaieli coboram fericiti la coada lacului promitand gazdelor un gratar de pastrav cand ne vom intoarce. Ei isi continua drumul spre locul lor de picnic si noi coboram spre lacul care ne asteapta cuminte unde ne uda in sfarsit nalucile bertiene. Constat ca fata de ziua in care am fost cu varu Catalin apa este mai scazuta cu 2-3 metri. Intr-un fel ma bucur gandind ca daca este apa mai putina putem gasi pestele mai repede. Ziua insa trece fara a avea vre-o muscatura in afara de cele de tantari. Ne reprofilam repede pe fructe si dupa o burta sanatoasa de mure ne orientam spre raurile care alimenteaza lacul in care prindem rapid cativa pastraviori sariti de masura legala. Ziua se termina nespectaculos cu un gratar de ceafa de „pastrav" cu mujdei de usturoi cu smantana. A doua zi de dimineata suntem la datorie pe malul lacului incercand toate nalucile din trusa fara insa a avea o piscatura. Seara ne gaseste vanturand apa cu nalucile noastre. Ca sa ma linistesc ca am incercat tot ce era posibil ma aventurez pe un versant aproape vertical pe care sincer sa fiu cand l-am privit pe lumina a doua zi m-au luat frigurile cat de abrupt era. Odata coborat aproape de nivelul lacului incep sa pescuiesc de-a lungul peretelui vertical. La a doua lansare am o muscatura ferma la care intep scurt si drilul incepe cu fenta la stanga si la dreapta culminand cu bine cunoscutele salturi. Dupa ce dihania oboseste reusesc sa o trag pe mal unde constat ca este un pastrav ce bate spre 2 kilograme. Ii curm suferinta si il pun in geanta dupa care chiar la prima lansare am din nou muscatura.
Lupta dureaza minute in sir fara a vedea pestele care in cele din urma face cateva lumanari in noapte si scapa. Laurentiu era intrat undeva in stanga mea cam la 20 de metri si auzind sariturile nebune de la pastravul meu ii spunea lui Cristi ca pistruiatul este in zona si ca ataca undeva in dreapta. Eu radeam pe infundate dar nu ziceam nimic de frica sa nu sperii pestele sau mai rau sa nu cumva sa incerce vre unul dintre ei sa coboare pe intuneric panta abrupta si doamne fereste sa pice in apa rece si adanca a lacului. Se intunecase deja de-a binelea si pe apa apare o umbra mare care se concretizeaza intr-o barca de tabla a celor de la baraj. Ce sa faca si ei saracii!? Bagau si ei cateva sute de metri de monofilament ca deh...se plictiseau teribil la munca. Ii auzeam vorbind de capturile pe care le-au facut cu ceva zile in urma si se intrebau daca nu cumva cresc si mai mari de n* kilograme.
Ca sa vada ca ii vedem am strigat generic spre Laurentiu sa fie atent sa nu prinda pestele de tabla, la care unul din cei doi braconieri imi zice sa fiu atent ca aici s-au innecat multi la care eu ii raspund: cum ne-o fi scris unul mai devreme, altul mai tarziu... odata si odata toti suntem datori cu o moarte. La care ala blocat nu a mai zis nimic continuandu-si nestingherit intinsul plaselor. In seara aia l-am sunat pe bunul meu amic din Tg Jiu, Claudiu Fiul care stiam ca este si el pornit contra braconierilor. La auzul stirii cum ca se plasuieste la greu pe lacul „secret" a sarit ca ars spunand ca trimite politia acolo.
Din spusele lui a sunat si chipurile ar fi venit in control. A doua zi cel de la baraj era acolo bine fericit si nici gura nu ii mirosea, semn ca nimeni nu i-a deranjat la „tura de noapte". Mai bagam o zi de pescuit combinat rau-lac dupa care mergem la culcare pentru a fi apti de drum a doua zi unde ne astepta o experienta unica si anume un drum de aproape 400 de kilometri pe „baterie". Am scos toti consumatorii si i-am dat bataie spre capitala. Norocul nostru, dealtfel singurul din aceasta expeditie a fost ca bateria a tinut exact pana la pasarela din Militari unde cu ajutorul unui amic al lui Laur am mai luat o galeata de curent pentru a ajunge acasa. In incheiere se spune ca totul este bine cand totul se termina cu bine. Important este ca toti ne-am intors acasa sanatosi, dornici sa ne „razbunam" pe baboi a doua zi la o partida de stiuca. Ce am facut, om trai si om vedea in povestirile viitoare.
Fir intins !
.jpg)
.jpg)
Európai Uniós Pályázataink